Școala românească „Nicolae Iorga” din Castellon este un proiect al Institutului Hispano Român, care se dorește a fi un spațiu familiar, prietenesc și educativ pentru copiii români care trăiesc în zona provinciei Castellon, principala zona de implementare a acestui proiect fiind capitală provinciei, Castellon de la Plană.
Institutul Hispano Român, entitate non-profit înființată în Regatul Spaniei în anul 2016 dorește promovarea culturii, istoriei și valorilor românești în Spania, îmbunătățirea imaginii României în străînătate, promovarea românilor talentați care locuiesc în Spania, îmbunătățirea schimburilor socio-culturale, economice și educative între Spania și România.
Institutul Hispano Român are drept scop
* promovarea și participarea la proiecte de caracter social, umanitar, economic, cultural, tehnologic și ecologic pentru facilitarea dezvoltării, atât în Spania, cât și în România, a educației, a sensibilizării, a coagulării relațiilor și a consolidării solidarității între aceste popoare,
* sprijinirea cunoașterii reciproce între societatea spaniolă și cea românească, prin intermediul educației și al schimburilor culturale, în vederea producerii unor experiențe reciproce între participanți, ale cărui rezultat final să fie integrarea socială a migranților și a diverselor sectoare de activitate,
* susținerea artei, a culturii și a educației că instrument pentru dezvoltarea personală, în scopul favorizării integrării și a dezvoltarii de noi abilități,
* participarea la campanii de difuzare, programe și diverse inițiative de solidaritate și integrare realizare atât la nivel local, cât și național și internațional, în vederea consolidării rețelelor sociale de angajamente între firme, administrație, asociații și societatea civilă.